Finantat de Uniunea Europeană

Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 (PEO)

GHIDUL EXPERIENȚEI PRACTICE

Obiectivul general vizează facilitarea participării unui număr de 251 de elevi înmatriculați în învățământul profesional și tehnic cu vârsta până în 29 ani din cadrul Colegiului Economic Călărași (140 elevi) și Liceului Tehnologic Nr. 1 Fundulea (111 elevi) la stagii de practică, timp de 30 luni, în domeniile:

  • Economic; Turism și Alimentație; Comerț (Colegiul Economic Călărași);
  • Economic; Resurse naturale și protecția mediului (Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea).

Proiectul vizează măsuri care să asigure formarea și dezvoltarea de competențe profesionale și transversale cerute pe piața muncii, inclusiv pentru elevii din învățământul profesional și tehnic.

Se urmărește facilitarea inserției socio-profesionale/oferirea de sprijin în vederea integrării pe piața muncii a 251 elevi înmatriculați în învățământul profesional și tehnic.

De asemenea, se vizează asigurarea condițiilor materiale și a dotărilor necesare pentru a putea desfășura stagiile de pregătire la un standard de calitate ridicat. Prin măsurile propuse se vizează dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă prin:

  • Dezvoltarea și sprijinirea parteneriatelor sustenabile dintre Colegiul Economic Călărași și Liceul Tehnologic Nr. 1 Fundulea și potențiali angajatori (parteneri practică) pentru facilitarea tranziției de la educație la un loc de muncă prin instituirea unui sistem de stagii de practică la un potențial angajator, inclusiv prin încurajarea implicării angajatorilor în programe de învățare la locul de muncă;
  • Crearea unui sistem de informare coordonată, în ambele sensuri: de la companii/sectorul privat către rețeaua unităților de învățământ privind nevoile lor de instruire, precum și de la unitățile de învățământ către întreprinderi/angajatori, pentru a răspunde nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii la nivel regional/local.

Având în vedere cele menționate, proiectul contribuie la sprijinirea obiectivelor Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2021 – 2027, vizând cu precădere O2. Creșterea gradului de valorificare a potențialului economic al tinerilor (inclusiv a tinerilor NEET), direcție acțiune: 1. Creșterea ocupării tinerilor și promovarea unei ocupări durabile, inclusiv prin implementarea Garanției pentru Tineret consolidate. Proiectul contribuie la sprijinirea obiectivelor Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă a României 2030, vizând Obiectivul 4: Educație de Calitate (Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de a lungul vieții pentru toți).

 

Măsurile propuse și prezentate mai sus vizează accesul a unui număr de 251 de elevi înmatriculați în învățământul profesional și tehnic cu vârsta până în 29 ani din cadrul Colegiului Economic Călărași și Liceului Tehnologic Nr. 1 Fundulea la programe de studii echitabile și calitative, care să conducă la rezultate relevante și eficiente, creșterea substanțială a numărului de tineri și adulți care dețin competențe profesionale relevante, care să faciliteze angajarea la locuri de muncă decente.

Toți elevii dobândesc cunoștințele și competențele necesare pentru promovarea dezvoltării durabile. Se vizează și educația pentru dezvoltare durabilă având în vedere faptul că cei 251 elevi își dezvoltă competențe care îi ajută să reflecteze la propriile lor acțiuni, ținând seama de impacturile lor actuale și viitoare, sociale, culturale, economice și de mediu.

În vederea realizării stagiilor de practică în conformitate cu planul de învățământ, solicitantul va încheia minim 1 acord de parteneriat cu angajatori publici și/sau privați pentru fiecare tip de specializare/calificare unde se va realiza stagiu practică pentru cei 251 elevi;

Proiectul contribuie la atingerea OS al program și apel (P8, OS ESO4.5 din PEO) având în vedere faptul că prin activitățile propuse se urmărește creșterea accesibilității, atractivității și calității învățământului profesional și tehnic.

În conformitate cu OS ESO4.5 din PEO scopul proiectului este de a crește rata de participare a elevilor la programelor de învățare la locul de muncă (stagii de practică) din cadrul parteneriatelor nou înființate/dezvoltate care să le faciliteze inserția pe piața muncii – ofertă educațională optimizată prin parteneriat sustenabil, centrată pe formarea și dezvoltarea de competențe profesionale și transversale cerute pe piața muncii.

Proiectul contribuie la realizarea atingerea OS al programului și apelului (P8, OS ESO4.5 din PEO) punând în centrul intervențiilor propuse elevul și nevoile acestuia, aduce o contribuție relevantă la îmbunătățirea utilității sistemelor de educație și formare pentru piața muncii, prin dezvoltare de măsuri de intervenții, care vizează:

  1. Organizarea și derularea programelor de învățare la locul de muncă – stagii de practică;
  2. Dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă;
  3. Activități de sprijin a sistemului de învățare la locul de muncă.

 

 

Prin obiectivul său general, proiectul răspunde priorităților de investiții, obiectivelor și acțiunilor asumate de către România în cadrul PEO.

Proiectul răspunde obiectivelor OS al programului și apelului (P8, OS ESO4.5 din PEO), propunând o intervenție integrată, coordonată, sustenabilă, bazată pe parteneriat sustenabil (unitate de învățământ-angajator), în vederea facilitării trecerii de la educație la muncă a elevilor din ciclul secundar din regiunea Sud-Muntenia.

Rezultatele așteptate ca urmare a implementării proiectului (vizează contribuția la atingerea obiectivului specific al programului și apelului (P8, OS ESO4.5 din PEO):

  • 251 elevi care beneficiază de sprijin prin participarea la stagii de practică (programe de învățare la locul de muncă);
  • 230 elevi (91,63% din 251 elevi) care au participat la stagii de practică au obținut o calificare la încetarea calității de participant.

Prin activitățile propuse se urmărește dezvoltarea aptitudinilor de muncă, creșterea adaptabilității la cerințele locului de muncă și facilitarea tranziției de la educație la piața muncii pentru 251 de elevi cu domiciliul în regiunea Sud-Muntenia.

Prin crearea de noi parteneriate între instituții de învățământ și entități din sectorul public și privat se asigură elevilor oportunități de practică.

Prin activitățile propuse, proiectul contribuie la atingerea OS al programului și apelului (P8, OS ESO4.5 din PEO). Proiectul este relevant pentru OS al PEO prin corelarea educației și a pregătirii teoretice primite de elevi cu cerințele pieței muncii, vizând o abordare integrată pentru a răspunde obiectivului de facilitare a inserției pe piața muncii.

Modul în care proiectul va genera un efect pozitiv pe termen lung se realizează prin activitățile propuse, care facilitează conturarea unei decizii referitoare la alegerea traseului profesional, învățarea la locul de muncă, inserția și integrarea GT pe piața muncii, răspunzând nevoii de îndrumare profesională a elevilor. Acest proces integrat va face ca pregătirea elevilor (viitorilor absolvenți) să nu rămână un circuit închis la nivelul liceelor tehnologice/școlilor profesionale, crescând deschiderea către integrarea lor în societate. Ceea ce se dorește pe termen lung este o forță de muncă bine pregătită, calificată și capabilă să facă față competitivității globale și dinamismului societății, competitivitatea resurselor umane fiind direct determinată de nivelul de educație și calitatea pregătirii profesionale.